Manastirea Sfantul Gherman
X

Rugăciune către Maica Domnului pentru părintele duhovnic

Marime Font: A+ | A-

images
O, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fcioară, Împărăteasa Cerului şi a pământului, ascultă strigarea sufletului meu şi primeşte păcătoasa mea rugăciune, PreacuratăMaică a lui Dumnezeu, care o aduc pentru părintele meu duhovnic (numele). Fii lui întotdeauna Călăuzitoare, şi în toată vremea îl însoţeşte, şi îngrădeşte-l pe el cu sfinţii îngeri. Întăreşte-l când este treaz, păzeşte-l când doarme, mângâie-l când plânge, îmbărbătează-l când este trist, izbăveşte-l de dureri; slobozeşte-l de clevetire, ridică-l când este în neputinţă, biruieşte-i pe demonii ce luptă împotriva lui, şi în primejdie de moarte ajută-l. În fiecare zi îl arată înfricoşător pentru vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, pentru ca ei să ştie că el este robul Tău,Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul Împăratul, Căruia I Se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.
Maica Domnului, îmblânzeşte inimile oamenilor celor răi care se ridică asupra lui. Tu vezi osteneala şi durerea părintelui meu (numele), durerile lui doar Tu singură le cunoşti. Tu îi ştii toate tainele sufletului, caută cu milostivire la el din cer, uşurează-i suferinţa, acoperă-l cu acoperământul Tău, cercetează-l pe el cu mila Ta cea cerească, trimite-i binecuvântare în toate faptele lui şi dăruieşte-i ajutorul tău cel nevăzut, şi cu sfintele lui rugăciuni dă-mi mie smerenie, mustrare de conştiinţă, răbdare, blândeţe, curăţie, tăcere şi mă acoperă de toate năpastele şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Amin.

Theme by Claudiu